Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...

Litchi sau fructele indragostitilor din Asia

Despre litchi

Printre cele mai exotice fructe de pe Glob se afla si asa-numitele cirese chinezesti sau litchi. Aceste fructe au un gust deosebit de dulce iar in vechime, in China antica, reprezentau simbolul indragostitilor.

Litchi

Litchi

Ciresele chinezesti cresc in diferite zone din Asia si au dimensiunea unor cirese mari, de culoare rosu aprins. Astazi se cultiva si in alte zone ale lumii, inclusiv in Asia de Sud-Est si in America Centrala.

Ciresele chinezesti au o coaja groasa care se desface destul de usor. Litchi au un miez de culoare alba si foarte dulce la gust. Trebuie sa stiti ca samburii cireselor chinezesti nu trebuie consumati deoarece sunt destul de toxici, apreciaza specialistii.

Ce contin?

Consumul acestor fructe asiatice este recomandat mai ales in anotimpul friguros datorita faptului ca sunt energizante, avand doar 60 de calorii in 100 de grame de fruct. Nutritionistii spun ca aceste fructe sunt extrem de bogate in vitamina C, care are posibilitatea de a stimula reactia naturala a organismului pentru a combate infectiile care se pot manifesta in timpul frigului.

Ciresele chinezesti sunt foarte bogate in vitamina B si pot sa duca la reechilibrarea sistemul neuromuscular, in cazul in care acesta este obosit sau chiar slabit.

Beneficii litchi

Expertii spun ca aceste fructe sunt recomandate pentru continutul crescut de vitamina B9, cea care ajuta la refacerea celulara. In vechime, litchi erau utilizate de medicii chinezi pentru a trata durerile de cap ale bolnavilor.

Aceste fructe contin foarte multe fibre si, desi daca se coc isi schimba culoarea de la rosu spre maron, miezul poate fi consumat fara probleme.

Nutritionistii recomanda pastrarea lor in frigider pentru a nu le afecta proprietatile nutritive deosebite. Pot fi mancate ca atare sau de asemenea, se pot servi prin prepararea unui sirop de zahar, care era foarte popular cu sute de ani in urma in China.

Tot aici, chinezii le utilizeaza pentru a produce diverse feluri de mancare, asezonandu-le cu carne si legume sau punandu-le in ceai pentru a-l face mai dulce si mai gustos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*